Mircea Lucescu, aproape de o campioană a Europei. Antrenorul a început negocierile cu formația la care evoluează trei români

Mircea Lucescu, aproape de o campioană a Europei. Antrenorul a început negocierile cu formația la care evoluează trei români
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu (74 de ani) ar fi principalul favorit să preia echipa Ludogoreț, campioana Bulgariei din ultimele opt ediții de campionat.

Potrivit sportal.bg, care citează Bulgaria Today, Mircea Lucescu a început deja negocierile cu oficialii clubului bulgar, însă mai sunt destule lucruri de pus la punct înainte ca lucrurile să devină oficiale. Tehnicianul român și-ar dori mai multe întăriri la echipă în cazul în care Ludogoreț va accede în grupele Europa League.

Ludogoreț a rămas fără antrenor principal după ultimul meci de campionat, de duminică, contra lui Slavia Sofia, scor 0-0. Tot săptămâna trecută, campioana Bulgariei a remizat cu Maribor, în turul play-off-ului Europa League, 0-0, iar clubul bulgar a decis să-l demită pe Stoycho Stoev din cauza rezultatelor nefaste. În locul acestuia, interimatul este asigurat de antrenorii secunzi Stanislav Genchev și Zdravko Zdravkov.

Următorul meci al lui Ludogoreț se poate dovedi foarte important în legătura cu sosirea lui Mircea Lucescu. Formația din Razgrad joacă în Slovenia returul cu Maribor, iar în cazul unei calificări, echipa va evolua în grupele Europa League din acest sezon.

La Ludogoreț sunt legitimați trei jucători români, toți cu prezențe sub tricolor – Cosmin Moți, Dragoș Grigore și Claudiu Keșeru.

Mircea Lucescu este liber de contract după despărțirea de naționala Turciei, de la începutul anului 2019. În cariera sa, Lucescu le-a mai pregătit pe Corvinul Hunedoara, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk și Zenit.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×